Bucureştii interbelici

Edit: In urma articolului explicativ realizat de Radu Oltean am schimbat titlul articolului din Bucurestiul interbelic in Bucurestii interbelici

În perioadă interbelică, se spune, Bucureştii şi România au cunoscut o îmbucurătoare înflorire a economiei şi implicit a nivelului de trai. S-ar părea că ar fi fost cea mai mare creştere economică din istoria României.

Lăsând la o parte datele statistice, Bucureştii tindea să devină o capitală europeană şi mai ales un model de cultură a balcanilor. În această perioadă s-au pus bazele bulevardului Brătianu şi a multor proiecte edilitare.

Din punctul meu de vedere şi probabil al celor din acea epocă Bucureştii nu mai tindea să fie Micul Paris, aşa cum le place contemporanilor să creadă. Defapt Micul Paris a fost atribuit Bucureştilor în sens peiorativ. Dimpotrivă Bucureştii se considera un oraş cosmopolit, cu o societate cosmopolită.

Calitatea construcţiilor de cele mai multe ori era rodul unor norme exigente şi al unor arhitecţi de excepţie, lucru demonstrat şi astăzi. Câte clădiri interbelice nu au tencuială intactă.

Ca un omagiu adus acestui oraş (totuşi a făcut 550), am montat secvenţe filmate în acea perioadă extrase din documentarul „Bucurestii în perioada interbelica” realizat de acad. Constantin Bălăceanu Stolnici.

Te invit să-l vizionezi şi eventual să eviti sintagma „Micul Paris”. Bucureştii trebuie să redevină „Marele Bucuresti”.

 

Anunțuri

Franturi din Piata Romana

dsc_1449

Se spune ca Ceausescu nu avea viziune in spatiu si cerea ca aproape tot ce se construieste sa aiba o macheta la scara cat mai aproape de realitate.

Tind sa cred ca este adevarat, dovada o face acest pseudo-monument amplasat (cred) spre sfarsitul anilor 80 in Piata Romana si surprins de catre Andrei Pandele.

Hint: Cladirea din spatele monumentului este A.S.E.


Iarna pe uliţe

Cand te uiti afara si te gandesti ca peste doua zile e Craciunul, nu stiu de voi dar pe mine ma deprima, desi e soare.

Am adunat niste fotografii cu iarna prin Bucuresti in anumite perioade. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate insa le-am inclus pentru ca am preferat ca unele sa aiba valoare mai mult istorica decat artistica.

Le poti vizualiza aici in noua galerie foto a blogului.

Era sa uit! Craciun fericit!


Parfumul unei strazi pierdute

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-qformat:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;
mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

Iesind din Piata de Flori, catre strada Franceza imi aduc aminte de Hotel Concordia. Tentatia e mare, parca vreau sa intram in centrul vechi si te intreb daca esti de acord. Dar in fata simigeriei din capul strazii Smardan intorc privirea catre stanga si vad Palatul Justitiei.

Pare interesant cum o cladire atat de impunatoare sta langa un bloc din anii 80. Curios din fire, te invit sa aflam ce e cu straduta strajuita de cele doua cladiri.

Cand am vazut prima oara fotografia de mai jos, am trecut foarte repede cu privirea. Bineinteles, nu recunosteam nimic si nici nu aveam de unde sa aflu, parea o zona foarte veche si probabil disparuta de ceva timp.

Ei bine, de aici incepea Calea Rahovei. Da, acea Cale a Rahovei ce te duce cu gandul spre mahalaua unde soarele parca nu straluceste atat de tare.

Inainte era un pod. Construit o data cu asanarea Dambovitiei, urma sa fie demolat prin anii 30 cand s-a construit o esplanada.

Constantin Bacalbasa ne lamureste in legatura cu ce se afla in locul Palatului Justitiei.

[…] O zi mai tarziu, tatal meu ma instaleaza in Pensionatul Buchholtzer. In fundul unei mari curti se afla casa, daramata acum, care era pensionatul. In dreapta era pensionatul de fete Gachstater, fost Manalotti, in stanga, Curtea de Apel. Toate acestea au disparut pentru a face loc Palatului de Justitie si stradei din dosul sau.[…]

Initial, Calea Rahovei se numea Podul Calicilor, cu trimitere catre mahalaua Calicilor. Podul Calicilor este mentionat inca din secolul XVI, ca fiind unul din cele 5 drumuri pavate cu trunchiuri de stejar. Dupa Rasboiul de Independenta, Podul Calicilor a fost redenumit Calea Rahovei ca si multe alte strazi din Bucuresti.

Trecand prin stanga Palatului de Justitie, pasim pe o strada plina de incarcatura istorica. Din pacate sufera, fiind vitregita de animatia negustoreasca de la inceput de secol XX. Acum, tot ce se mai pastreaza este Biserica Domnita Balasa. In fata noastra un bloc. Dar Podul Calicilor isi continua povestea pana dincolo de Piata G. Cosbuc.

Trecem Bulevardul Unirii si intram pe strada George Georgescu (fosta Calea Rahovei). Strada, parca rupta din matca, a inghetat o data cu ororile din anii 80. Pravaliile de la drum au impresia ca se afla intr-o zi de duminica dupa-amiaza, asteptand parca lunea, cand isi vor deschide portile. Dar probabil ca nu le-a spus nimeni ca momentan zona e moarta iar oamenii s-au orientat catre magazinul din Piata Unirii.

Densitatea mare de pravalii, case fara curti sau curtile in spatele casei ne arata ca zona era foarte activa din punct de vedere economic, iar terenurile erau scumpe…

Abia in 1875 Calea Rahovei a fost pavata cu granit. Pe la sfarsitul secolului a fost introdus tramvaiul cu cai ce avea sa reziste pana in 1922.

In anii 80, tesatura de strazi pitoresti din aceasta zona avea sa dispara. O data cu ele au disparut si cladiri importante precum si suflul negustoresc.

Asa ca cititorule, parca era mai bine daca intram in centrul vechi.


Piata de flori

„Iar cand au fost la martie 3 deni, cu mestesug mare au chemat pre Stanila vornicul si pre toti boiarii si pre amandoi episcopii si toti egumenii cu multime de calugari, in cetate in Bucuresti. Si asa fara veste au napustit intr-ansii pre besliii lui si pre multi turci, de i-au taiat pre toti, varsandu-se mult sange nevinovat. Da-va seama innaintea lui Dumnezeu! Si au domnit Mircea Voda 5 ani si 8 luni, murind in scaun. Ingropatu-s-au in biserica domneasca, in Bucuresti, septembrie 21 deni, 7068” (Letopiset, p.50)

Trecut-au zile multe de cand nu am mai scris pe blog. Zabovind parca prea mult in Piata Unirii m-am gandit sa ne plimbam intr-un loc care astazi este aporape mort, in spatele (care este defapt fata) Hanului lui Manuc.

Biserica domneasca, numita mai tarziu Curtea Veche, a fost ctitorita de Mircea Ciobanul in 1559. Ca in orice zona intens tranzitata (chiar si de turci) s-au dezvoltat afaceri. Pe terenul viran de langa Curtea Domneasca s-a infiintat Targul Dinlauntru.

Trecura anii si Bucurestiul incerca sa devina o capitala europeana. Incet, incet targul s-a mutat in Piata Mare si zona ramasa goala a fost amenajata. Pana in anii ’40 cand a inceput construirea bulevardului I.C. Bratianu Piata era circulara. Probabil ca multora le e greu sa isi imagineze zona dar poate va lamuriti dupa planul cadastral din 1911. Strada Franceza deja se numea Carol, probabil din excesul de zel al primarului de atunci.

Un plan cadastral din anii 80, deja se vad blocurile construite in anii 60 de pe bd. 1848.

Fantana din fotografie ne aduce aminte de kitchurile lui Ontanu amplasate in mai toate zonele sectorului 2. Trecand cu privirea pe strada ce se duce tot mai mult spre orizont observam turnul bisericii Baratia. Da, exact, cea de langa magazinul Cocor. Strada se numeste Calea Mosilor, iar astazi nu mai exista aceasta portiune.

Piata de Flori a inceput sa isi piarda valoarea dupa deschiderea bulevardului si a disparut o data cu „reabilitarea centrului civic, ctitorie mareata a epocii de aur” cand frontul ei a fost inchis de blocul unde astazi de afla „BRD”. Din strada Bazaca ce intra in Piata a mai ramas doar cladirea si parca i-a disparut stralucirea de alta-data.


In Piata Senatului

Cladirile de pe malul stang al raului Dambovita privesc cu jena catre mixtura de stiluri aplicata parca brutal cladirilor de vis-a-vis. Acest râu care sute de ani a influentat dezvoltarea Bucurestiului parca in continuare ramane o zona tampon.

La pas am pornit, la pas contiuam… momentan pe partea stanga. Ziua este un pic cam friguroasa si ne grabim. In spatele primariei capitalei, langa unitatea de pompieri, o piaţetă: aici se afla pana nu demult podul Mihai Voda, peste care trecea tramvaiul 3 catre dealul Arsenalului.

epson515bucharest.jpg

„Dupa blocuri” cladiri vechi sunt strivite de marile realizari ale neamului. Stransa parca intr-o chinga, biserica manastirii Mihai Voda a fost stramutata 600 de metrii prin anii ’80.

Ajunsi in Piata Natiunile Unite (fosta Piata Senatului) privirea curpinde tabloul circular creat de caldirile existente. In stanga noastra avem grupul de blocuri construit in 1931 pentru Societatea de Asigurari Adriatica.”Glorietele” de pe acoperis au creat un fel de imagine de marca pentru Bucuresti.

dambovita_13.jpg

Vis-a-vis de aceste imobile se afla Teatrul de Opereta. O persoana intalnita ocazional in autobuz imi spunea ca aceasta cladire avea o acustica excelenta. Acum gasim blocurile gemene.

Peste ceva timp ne vom regasi pasii in cladirea lui Ion Mincu.

Pe curand!


La bulivard, birjar!

Cum toate lucrurile rasarite in orasul acesta trebuie sa aiba o chichita de interes, bineinteles ca nici unul dintre cele mai importante bulevarde bucurestene nu a scapat de acest lucru.

Construit intre anii 1878 – 1884, bulevardul Regina Elisabeta trebuia sa faca legatura intre Palatul Regal si resedinta de vara a regelui. Daca va veti uita pe o harta, veti observa (cu exceptia podului Operei, remodelat prin anii ’80) ca bulevardul se continua pana la Palatul Cotroceni.

Strategic, nu? 🙂

Data viitoare vom discuta despre cladirile aflate pe acest prim bulevard al estului.