Iarna pe uliţe

Cand te uiti afara si te gandesti ca peste doua zile e Craciunul, nu stiu de voi dar pe mine ma deprima, desi e soare.

Am adunat niste fotografii cu iarna prin Bucuresti in anumite perioade. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate insa le-am inclus pentru ca am preferat ca unele sa aiba valoare mai mult istorica decat artistica.

Le poti vizualiza aici in noua galerie foto a blogului.

Era sa uit! Craciun fericit!


Schitul Darvari

(articol scris saptamana trecuta, cand era frig 🙂 )

Cand e un ger de crapa pietrele parca nu-ti vine sa iesi din casa chiar daca e duminica si bate soarele. M-am incapatanat totusi sa vizitez singurul schit Bucuresti. Cand te gandesti la schit iti vine in minte un anamblu manastiresc mic, amplasat pe un deal sau mai stiu eu pe unde, asa cum ai invatat la orele de geografie sau religie.

Ei bine, daca pleci mai devreme de la cursul plictisitor din ASE fa-ti timp si viziteaza schitul Darvari. Nu e departe si in plus ai sa descoperi in spatele zidurilor albe ce, parca, strajuiesc constructia o mica oaza de liniste. Apoi imagineaza-ti ca pe la 1834, cand a fost zidita biserica nu se afla mai nimic in zona.

Ctitorii ei, Mihail Darvari si sotia sa Elena, au chemat in acest lacas 12 calugarite care sa ingrijeasca biserica si sa cante la slujbe. ” În anul 1864, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, a fost emisa si pusa in aplicare Legea secularizarii averilor manastiresti, prin care foarte multe mânastiri românesti, majoritatea „închinate” Locurilor Sfinte, au fost închise. Ca urmare, în anul 1865, calugaritele vietuitoare la Schitul Darvari au fost nevoite sa se intoarca la mânastirile Pasarea si Ciorogârla, iar mânastirea a fost închisa.”

mai multe informatii


Chioscul din Cismigiu

Ehe, a trecut mult timp de cand ne-am poposit la Gambrinus. Vorba ‘ceea o bere nu vine niciodata singura. Va promisesem ca citim ziarul din Cismigiu. Singurul loc de unde se mai pot cumpara ziare este chioscul de la intrare. E atat de vechi incat parca creeaza o poarta a timpului.

Se facea ca pe la 1779 ca domnitorul tarii Romanesti, Alexandru Ipsilanti sa ridice vreo doua cismele in Bucuresti. Au fost nevoie de aproape 100 de ani pana la transformarea baltii din zona in parc. Mai exact in 1854 bucurestenii au putut asculta cucii pe primele banci fara spatar din gradina.

Piesagistul vienez Wihelm Mayer a reusit sa transforme balta lui Dura Neguţătorul (stapan peste cismele) in locul de promenada pe care il gasim si astazi.

01-gradina-cismigiu-lacul-si-fantana-arteziana.jpg

La 1857 parcul era vizitat de iubitorii de nou şi de aventuri galante, realitate descrisă de N.T. Oraşanu:

aici fu o baltă mare, un loc umed, mocirlos/sălbatec din natură, necurat, nesănătos/însă arta poate multe şi ea făcu un paradisu/cum la mulţi din ipokimeni nici că le trecea prin visu./.. Aici vine toată mâna, şi s’amestecară împreună/eleganţa, lux, mândrie, maniere şi turnură,/vorbe dulci şi complimente sbor din fiecare gură./Câte un june c’o grizetă, prin tufişuri că se pierde….

Desigur, parcul si-a mai pierdut din dimensiuni o data cu inceperea construirii bulevardului Regina Elisabeta. O plimbare pe lac cu barca si un popas la restaurantul Monte Carlo nu strica pe caldura asta. Tot avem niste treburi la Primarie, fosta cladire a Ministerului Lucrarilor Publice.

05-gradina-cismigiu-lacul-si-restaurantul-monte-carlo.jpg

Ne vedem „la cetate”.


Domnisoara, un film sau o bere?

Minunea fratilor Lumière ii lasa cu gura cascata pe interbelici. Nu suntem departe de entuziasmul celor de atunci. Primarii (in adevaratul sens al cuvantului) aveau viziuni marete cu acest bulevard astfel ca s-au deschis o multime de cinematografe, cafenele, berarii si restaurante.

Spuneam ca as avea pofta de o bere, dar hai mai bine sa vedem un film inainte. Cinema Corso, se numea inainte de revolutie Victoria. Netul imi joaca feste iar informatiile imi sunt putine, astfel ca ma voi rezuma la a va arata o poza facut prin anii de glorie ai tatucului nostru.

corso.jpg

Mai jos, spre Cismigiu, se afla betiile. Bine, se aflau. Mirosul de carnaciori si mititei stinsi cu o halba de bere parca mai persista si acum printre ruinele hotelului Palace. Deschis cu mare pompa pe la 1915, ajunsese unul din hotelurile luxoase ale capitalei. Dotarile de inceput de secol XX contineau printre altele si linii telefonice catre orice destinatie europeana. Salile de bal, biliard, cazino ii asteptau pe clientii ce veneau de la gara cu autobuzul privat al hotelului.

b-dul-elisabeta_06.jpg

De fapt beraria Gambrinus si-a mutat aici istoria pe la 1940, pana atunci functionand vis-a-vis de Teatrul National. Nu, nu la Universitate ci pe Calea Victoriei.

Desi mititelul e putin probabil ca va reveni, compania Hercesa spune ca va angaja un manager ca dupa renovarea cladirii sa readuca spiritul berariei si berii la halba.

Tot cu berea si cu micul ne dam seama ca mai e putin pana a doua zi. Citim ziarul in Cismigiu?