Parcari prin Bucuresti

24 decembrie. Ce poate fi mai frumos decat mersul pe jos pana acasa, dupa o zi in care oricum ai frecat menta. Parca privesti cu alti ochi lumea din jur, esti mai tolerant la idiotii care trec de semafor si se opresc pe trecerea de pietoni. Toate bune si frumoase pana cand il vad pe unul parcat aiurea pe trotuar. In urma cu cateva saptamani am aflat de blogul Am parcat de-a-n pulea!!! via Bukresh Blog. Mi s-a aprins instant beculetul si am scos surogatul de aparat foto sa trag o imagine:

Un bou

Initial parea un simplu subiect foto pentru blog insa cand m-am apropiat de masina am vazut ca deja campania parchez.ca isi facuse efectul. Si pe fata si pe spate.

Un bou

Deci se poate!


Iarna pe uliţe

Cand te uiti afara si te gandesti ca peste doua zile e Craciunul, nu stiu de voi dar pe mine ma deprima, desi e soare.

Am adunat niste fotografii cu iarna prin Bucuresti in anumite perioade. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate insa le-am inclus pentru ca am preferat ca unele sa aiba valoare mai mult istorica decat artistica.

Le poti vizualiza aici in noua galerie foto a blogului.

Era sa uit! Craciun fericit!


Uitata de parinti

As fi vrut sa iesim sfarsitul asta de saptamana la o plimbare pe renumita Cale a Victoriei. Probabil ca parasind un spectacol de la fosta opereta din Piata Natiunile Unite plecam in sus pe bulevard.

Bineinteles ca deja ai auzit si ai vazut celebra cladire a CEC-ului “cu acele ceasului parca prea secession” ce inca isi pastreaza statura impunatoare in fata Muzeului National de Istorie a Romaniei care pana odinioara era Palatul Postelor. Dar nu, nu despre asta vreau sa iti vorbesc ci despre o cladire ce parca sta chitita, blajina si uitata de lume in forfota asta a orasului.

E vorba despre cladirea vis-a-vis de Prefectura Politiei acceasi de langa Pasagiul Macca-Villacrosse. Desi odata impunatoare, cu perspectiva in ceea ce ar fi insemnat sistematizarea zonei din nu-stiu-ce-motiv acum e abandonata.

Casa de pensiuni, imprumuturi si ajutoare a functionarilor BNR

In cursul celui de-al doilea deceniu al perioadei interbelice, activitatea Bancii Nationale a Romaniei a cunoscut o crestere impresionanta atat in Capitala cat si la nivel teritorial. Bineinteles ca au inceput sa se orienteze catre bunastarea functionarilor prin oferirea unor facilitati pentru imbunatatirea cunostintelor si nu numai.

Prin anul 1935 s-a luat decizia de infiintare a Casei de pensiuni, imprumuturi si ajutoare. Banca dorea un sediu propriu astfel ca arhitectul Radu Dudescu (cel care a proiectat si cladirea noua a Bancii Nationale din strada Doamnei) a fost insarcinat sa realizeze proiectul.

Conform proiectului, cladirea avea doua niveluri in subteran, cinci etaje de birouri, o sala de conferinte la etajul VI, o sala de sport la VII si un bufet la etajul VIII. Parterul revenea activitatii comerciale.

Scrierile vremii afirmau ca pentru prima data “in Bucuresti se cladeste o casa care are pravaliile din fatada principala retrasa de la strada – oferindu-se pietonilor avantajul de a circula pe sub arcade – adapostiti de ploaie si feriti de razele fierbinti ale soarelui de vara cand caldura trece de 40 de grade”.

Cladirea a fost finalizata la 20 decembrie 1938. Una din cele mai laudabile initiative a fost cea privind organizarea cursurilor gratuite de limbi straine (engleza, franceza, germana si italiana).

Daca te apropii de ea, te va rasfata cu finisaje tipic interbelice, de calitate si discrete. Radu Dudescu era de parere ca daca o cladire nu impresioneaza pe toata lumea prin arhitectura sa, macar finisajele sa fie de exceptie.

Acum zace parasita si uitata de parintii ei ce locuiesc aproape, in zona.

Imaginile au fost preluate de pe metropotam.ro


Un transport civilizat

Stateam astazi la serviciu (desigur in pauza de masa) si discutam despre legitimitatea cumpararii unui tichet de calatorie RATB in acest minunat oras. Desigur argumente contra sunt destule insa eram de parere ca numai cumparand bilet poti ajuta, cel putin teoretic, transportul in comun sa se dezvolte.

Ca o pura coincidenta astazi aveam drum in Colentina. De obicei contrans de circumstante folosesc preponderent metroul astfel ca sunt scutit oarecum de aglomeratia din tramvaie.

Probabil ca nu exista bucurestean care sa nu fi auzit de „Modernizarea nodului de transport Obor” sau cum s-o numi. Drept urmare am coborat in statia de metrou „Obor” si m-am indreptat catre statia lui 21. Nu aveam bilet insa desi sunt student si teoretic nu platesc m-am decis sa contribui la imbunatatirea transportului in comun si astfel sa devin un cetatean model.

Insa imediat ajuns pe peron m-a cuprins mahnirea si greata: pentru traficul din zona aceea imi erau alocati 2 metri latime de peron. Incredibil am spus! Din cate imi aduc aminte inainte de modernizare erau cam 3 pana la 4 metri de peron.

Nici nu venise tramvaiul si deja oamenii stateau pe linia de tramvai. Iti inchipui ce nebuie a fost cand persoanele din 21 au trebuit sa coboare.

Ei bine aici nu mai exista scuze de genul „nu avem bani pentru autobuze, tramvaie si troleibuze” care sa ma convinga sa imi cumpar bilet. In cazul asta dau dovada de incompetenta crasa si de indolenta in proiectare si pana la urma nu dau doi bani pe confortul calatorilor. Cat de retardat poti fi incat sa proiectezi un peron de 2 metri latime intr-o zona atat de circulata si sa pretinzi ca vrei transport civilizat?

E uite, ca nu-mi mai cumpar bilet! Nu ma atrage nimic cand pe banii mei primesc feed-back negativ.