Spicul s-a dus

Am remarcat acest lucru in urma cu ceva timp, am vrut sa scriu dar tot nu ar fi explicat absenta mea de pe blog.

In urma cu mai mult de 100 de ani, cand Tara Romaneasca se zbatea (daca asta e cuvantul potrivit) sa iasa de sub domniile fanariote, Dambovita zburda vesela prin gradinile imense ale Bucurestiului secolului XIX. Isi facea drum prin livezile de la marginea orasului, iar cand vremea o supara se umfla in pene ca sa arate cine-i sefu’.

Dar cum aproape orice oras s-a dezvoltat in lungul unei ape, bucurestenii au reusit sa o tina in frâie si sa supravietuiasca cu tabieturile ei. A trecut prin multe „violari de domiciliu” insa despre acest lucru intr-un articol separat (sper cat mai curand).

Morile de apa erau nelipsite orasului iar despre ele gasim zeci de povestiri inchinate romantismului acestei minuni tehnologice. Se facea pe la 1848 ca un om de afaceri, Jacques Herdan sa infiinteze o astfel de moara, Moara de apa Ciurel. Pentru inceput s-a axat pe directia moraritului.

Insa tocmai aceste mori faceau ca Dambovita sa se infurie in ziele proaspete de primavara, iar in perioada mandatului lui Barbu Vladoianu s-a luat decizia desfintarii morilor de apa de pe cursul raului.

Asta nu a impedicat Moara de apa Ciurel sa se dezvolte, noile tehnologii „cu vapori” inlocuind structura respectiva. Cladirea a functionat cu activitatea de morarit pana in anul 1931 cand a trecut la o activitate de panificatie industriala.

In anul 1948 a cazut prada nationalizarii, insa nu a incetat sa primeasca investitii in tehnologie.

„In 1954 se adauga doua cuptoare cu trei vetre si se infiinteaza o sectie de specialitati. In anul 1964, sectia de paste este dotata cu o line „PAVAN” (Italia), pentru ca in anul 1973 sa fie montata o a doua linie „PAVAN”, marindu-se productia la 21 to/24h.” (www.spicul.ro)

Din pacate istoria bogata, legata de industria vechiului oras nu i-a adus un loc demn in „catalogul” de monumente industriale astfel ca nefiind protejata de lege toamna aceasta Spicul a incetat sa mai produca „paine calda” in locul din Grozavesti. Fabrica s-a relocat insa toata aceasta actiune mi s-a parut facuta in graba si pe ascuns, de parca ar fi dorit sa extirpe un neg din inima Capitalei.

(C) Cristina Petrescu

(C) Cristina Petrescu

Fotografiile color apartin Cristina Petrescu


2 comentarii on “Spicul s-a dus”

  1. […] sa le adun. Nu de alta dar oricare dintre voi ati citi un post ca Visul unei Gari Centrale sau Spicul s-a dus, nu ai cum sa nu ramai tintiut cu ochii in ecran si sa vrei mai mult. Pentru ca istoria […]

  2. Toma Dragos spune:

    Servus,

    Daca ai gasit interesant acest articol, s-ar putea sa iti placa si ce vei gasi pe http://www.youtube.com/watch?v=IXgUv18RUK4 – documentarul Bucurestiul Postindustrial: De la Podu de Pamant la Pasajul Basarab, fara intentii comerciale. Informatii mai detaliate despre zona, intr-un studiu complex de morfologie urbana.
    Multumiri autorului acestui articol, pentru ca fara munca sa (pe care o amintesc, desigur), „puzzle-ul” meu nu ar fi fost complet.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s