British Pathe

Pentru pasionatii de Bucuresti, am gasit un link cu filmulete foarte utile si interesante despre oras. Bine, site-ul e general insa o simpla cautare dupa “bucharest” poate da rezultate fantastice.

Incep eu: British Pathe


Bratianu in Piata Universitatii

Trecusera deja 11 ani de la trecerea in nefiinta a unui mare om, I.C. Bratianu cand s-a hotarat prin subscriptiune publica sa se ridice un monument in memoria sa. A fost ales locul de la confluenta celor doua bulevarde Coltei si Carol I.

icbratianu-monument

Monumentul a fost proiectat de catre Petre Antonescu si executat de sculptorul Ernest Dubois. Finalizat in 1903 era inalt de aproximativ 9 metri, avea la baza un postament circular, iar soclul era flancat de patru personaje sezand. In fata lui, pe soclu era daltuit textul “prin mintea, prin inima si bratele noastre. 1851”. Spre acest text priveau trei personaje, o femeie aratand cu mana stanga inscriptia celor doi copii care o insoteau. Sub acest grup, pe o placa de marmura neagra erau scrise cuvintele: „Lui Ion C. Bratianu. 1903”.

Fata monumentului

In spatele statuii, pe soclu era un personaj, un barbat inaripat iar sub el o ramura de maslin si anul 1877. Doua basoreliefuri flancau partile laterale. Sus pe soclu, un grup format din o femeie, simbolizand biruinta, tinea steagul tricolor, avand alaturi pe Ion C. Bratianu in postura de orator cu mana indreptata spre dreapta, iar cel de-al treilea personal, un soldat in uniforma si cu ranita model 1877, privea concentrat spre steagul tricolor.

piata-ic-bratianu_10

Monumentul cinstea astfel omul Bratianu cat si faptele lui. Fiind asezat in centrul Bucurestiului a devenit repede un reper pentru protipendada acelor timpuri. In anii 50 insa La putin timp dupa venirea comunistilor (in 1948) s-a decis ca statuia nu mai reprezinta interesele romanilor si a luptatorilor de clasa. Astfel ca s-a decis sa fie delocata si probabil distrusa. Mai mult tramvaiele ce in urma cu putin timp ocoleau elegant monumentul au ajuns sa striveasca sub roti jumatate de veac de istorie.

piata-universitatii_02

piata-universitatii-cu-tramvai-1957

O fotografie din anii 70 ne prezinta o zona deja devenita banala, nu exprima monumentalitate decat prin cladirile ce o inconjoara, improprie pentru un centru de capitala. Din pacate nici pana in anul acesta primaria din nepasare sau necunostinta de cauza nu a reabilitat zona in schimb a „infrumusetat-o” cu niste palmieri din zona podisului Dobrogei.

piata-universitatii_01


Iarna pe uliţe

Cand te uiti afara si te gandesti ca peste doua zile e Craciunul, nu stiu de voi dar pe mine ma deprima, desi e soare.

Am adunat niste fotografii cu iarna prin Bucuresti in anumite perioade. Pozele nu sunt de cea mai buna calitate insa le-am inclus pentru ca am preferat ca unele sa aiba valoare mai mult istorica decat artistica.

Le poti vizualiza aici in noua galerie foto a blogului.

Era sa uit! Craciun fericit!


Spicul s-a dus

Am remarcat acest lucru in urma cu ceva timp, am vrut sa scriu dar tot nu ar fi explicat absenta mea de pe blog.

In urma cu mai mult de 100 de ani, cand Tara Romaneasca se zbatea (daca asta e cuvantul potrivit) sa iasa de sub domniile fanariote, Dambovita zburda vesela prin gradinile imense ale Bucurestiului secolului XIX. Isi facea drum prin livezile de la marginea orasului, iar cand vremea o supara se umfla in pene ca sa arate cine-i sefu’.

Dar cum aproape orice oras s-a dezvoltat in lungul unei ape, bucurestenii au reusit sa o tina in frâie si sa supravietuiasca cu tabieturile ei. A trecut prin multe “violari de domiciliu” insa despre acest lucru intr-un articol separat (sper cat mai curand).

Morile de apa erau nelipsite orasului iar despre ele gasim zeci de povestiri inchinate romantismului acestei minuni tehnologice. Se facea pe la 1848 ca un om de afaceri, Jacques Herdan sa infiinteze o astfel de moara, Moara de apa Ciurel. Pentru inceput s-a axat pe directia moraritului.

Insa tocmai aceste mori faceau ca Dambovita sa se infurie in ziele proaspete de primavara, iar in perioada mandatului lui Barbu Vladoianu s-a luat decizia desfintarii morilor de apa de pe cursul raului.

Asta nu a impedicat Moara de apa Ciurel sa se dezvolte, noile tehnologii “cu vapori” inlocuind structura respectiva. Cladirea a functionat cu activitatea de morarit pana in anul 1931 cand a trecut la o activitate de panificatie industriala.

In anul 1948 a cazut prada nationalizarii, insa nu a incetat sa primeasca investitii in tehnologie.

“In 1954 se adauga doua cuptoare cu trei vetre si se infiinteaza o sectie de specialitati. In anul 1964, sectia de paste este dotata cu o line “PAVAN” (Italia), pentru ca in anul 1973 sa fie montata o a doua linie “PAVAN”, marindu-se productia la 21 to/24h.” (www.spicul.ro)

Din pacate istoria bogata, legata de industria vechiului oras nu i-a adus un loc demn in “catalogul” de monumente industriale astfel ca nefiind protejata de lege toamna aceasta Spicul a incetat sa mai produca “paine calda” in locul din Grozavesti. Fabrica s-a relocat insa toata aceasta actiune mi s-a parut facuta in graba si pe ascuns, de parca ar fi dorit sa extirpe un neg din inima Capitalei.

(C) Cristina Petrescu

(C) Cristina Petrescu

Fotografiile color apartin Cristina Petrescu


Parfumul unei strazi pierdute

/* Style Definitions */
table.MsoNormalTable
{mso-style-name:”Table Normal”;
mso-tstyle-rowband-size:0;
mso-tstyle-colband-size:0;
mso-style-noshow:yes;
mso-style-priority:99;
mso-style-qformat:yes;
mso-style-parent:””;
mso-padding-alt:0in 5.4pt 0in 5.4pt;
mso-para-margin:0in;
mso-para-margin-bottom:.0001pt;
mso-pagination:widow-orphan;
font-size:11.0pt;
font-family:”Calibri”,”sans-serif”;
mso-ascii-font-family:Calibri;
mso-ascii-theme-font:minor-latin;
mso-fareast-font-family:”Times New Roman”;
mso-fareast-theme-font:minor-fareast;
mso-hansi-font-family:Calibri;
mso-hansi-theme-font:minor-latin;
mso-bidi-font-family:”Times New Roman”;
mso-bidi-theme-font:minor-bidi;}

Iesind din Piata de Flori, catre strada Franceza imi aduc aminte de Hotel Concordia. Tentatia e mare, parca vreau sa intram in centrul vechi si te intreb daca esti de acord. Dar in fata simigeriei din capul strazii Smardan intorc privirea catre stanga si vad Palatul Justitiei.

Pare interesant cum o cladire atat de impunatoare sta langa un bloc din anii 80. Curios din fire, te invit sa aflam ce e cu straduta strajuita de cele doua cladiri.

Cand am vazut prima oara fotografia de mai jos, am trecut foarte repede cu privirea. Bineinteles, nu recunosteam nimic si nici nu aveam de unde sa aflu, parea o zona foarte veche si probabil disparuta de ceva timp.

Ei bine, de aici incepea Calea Rahovei. Da, acea Cale a Rahovei ce te duce cu gandul spre mahalaua unde soarele parca nu straluceste atat de tare.

Inainte era un pod. Construit o data cu asanarea Dambovitiei, urma sa fie demolat prin anii 30 cand s-a construit o esplanada.

Constantin Bacalbasa ne lamureste in legatura cu ce se afla in locul Palatului Justitiei.

[…] O zi mai tarziu, tatal meu ma instaleaza in Pensionatul Buchholtzer. In fundul unei mari curti se afla casa, daramata acum, care era pensionatul. In dreapta era pensionatul de fete Gachstater, fost Manalotti, in stanga, Curtea de Apel. Toate acestea au disparut pentru a face loc Palatului de Justitie si stradei din dosul sau.[…]

Initial, Calea Rahovei se numea Podul Calicilor, cu trimitere catre mahalaua Calicilor. Podul Calicilor este mentionat inca din secolul XVI, ca fiind unul din cele 5 drumuri pavate cu trunchiuri de stejar. Dupa Rasboiul de Independenta, Podul Calicilor a fost redenumit Calea Rahovei ca si multe alte strazi din Bucuresti.

Trecand prin stanga Palatului de Justitie, pasim pe o strada plina de incarcatura istorica. Din pacate sufera, fiind vitregita de animatia negustoreasca de la inceput de secol XX. Acum, tot ce se mai pastreaza este Biserica Domnita Balasa. In fata noastra un bloc. Dar Podul Calicilor isi continua povestea pana dincolo de Piata G. Cosbuc.

Trecem Bulevardul Unirii si intram pe strada George Georgescu (fosta Calea Rahovei). Strada, parca rupta din matca, a inghetat o data cu ororile din anii 80. Pravaliile de la drum au impresia ca se afla intr-o zi de duminica dupa-amiaza, asteptand parca lunea, cand isi vor deschide portile. Dar probabil ca nu le-a spus nimeni ca momentan zona e moarta iar oamenii s-au orientat catre magazinul din Piata Unirii.

Densitatea mare de pravalii, case fara curti sau curtile in spatele casei ne arata ca zona era foarte activa din punct de vedere economic, iar terenurile erau scumpe…

Abia in 1875 Calea Rahovei a fost pavata cu granit. Pe la sfarsitul secolului a fost introdus tramvaiul cu cai ce avea sa reziste pana in 1922.

In anii 80, tesatura de strazi pitoresti din aceasta zona avea sa dispara. O data cu ele au disparut si cladiri importante precum si suflul negustoresc.

Asa ca cititorule, parca era mai bine daca intram in centrul vechi.


Piata de flori

“Iar cand au fost la martie 3 deni, cu mestesug mare au chemat pre Stanila vornicul si pre toti boiarii si pre amandoi episcopii si toti egumenii cu multime de calugari, in cetate in Bucuresti. Si asa fara veste au napustit intr-ansii pre besliii lui si pre multi turci, de i-au taiat pre toti, varsandu-se mult sange nevinovat. Da-va seama innaintea lui Dumnezeu! Si au domnit Mircea Voda 5 ani si 8 luni, murind in scaun. Ingropatu-s-au in biserica domneasca, in Bucuresti, septembrie 21 deni, 7068″ (Letopiset, p.50)

Trecut-au zile multe de cand nu am mai scris pe blog. Zabovind parca prea mult in Piata Unirii m-am gandit sa ne plimbam intr-un loc care astazi este aporape mort, in spatele (care este defapt fata) Hanului lui Manuc.

Biserica domneasca, numita mai tarziu Curtea Veche, a fost ctitorita de Mircea Ciobanul in 1559. Ca in orice zona intens tranzitata (chiar si de turci) s-au dezvoltat afaceri. Pe terenul viran de langa Curtea Domneasca s-a infiintat Targul Dinlauntru.

Trecura anii si Bucurestiul incerca sa devina o capitala europeana. Incet, incet targul s-a mutat in Piata Mare si zona ramasa goala a fost amenajata. Pana in anii ’40 cand a inceput construirea bulevardului I.C. Bratianu Piata era circulara. Probabil ca multora le e greu sa isi imagineze zona dar poate va lamuriti dupa planul cadastral din 1911. Strada Franceza deja se numea Carol, probabil din excesul de zel al primarului de atunci.

Un plan cadastral din anii 80, deja se vad blocurile construite in anii 60 de pe bd. 1848.

Fantana din fotografie ne aduce aminte de kitchurile lui Ontanu amplasate in mai toate zonele sectorului 2. Trecand cu privirea pe strada ce se duce tot mai mult spre orizont observam turnul bisericii Baratia. Da, exact, cea de langa magazinul Cocor. Strada se numeste Calea Mosilor, iar astazi nu mai exista aceasta portiune.

Piata de Flori a inceput sa isi piarda valoarea dupa deschiderea bulevardului si a disparut o data cu “reabilitarea centrului civic, ctitorie mareata a epocii de aur” cand frontul ei a fost inchis de blocul unde astazi de afla “BRD”. Din strada Bazaca ce intra in Piata a mai ramas doar cladirea si parca i-a disparut stralucirea de alta-data.


La gogoasa infuriata (II)

Pentru mult timp, Piata Mare a fost un loc unde puteai vinde si cumpara orice. Fara credit. Desi si-a schimbat infatisarea de nenumarate ori, pana in anii ’80 functiunea a ramas de targ tipic romanesc. Inainte de constructia halelor se numea Piata Bibescu Voda. Dupa cum se poate vedea in fotografia de mai jos, in plan indepartat se afla Spitalul Brancovenesc despre care v-am vorbit in celalalt articol.

piata-bibescu-voda_01.jpg

Sa tot fie pe la 1896 cand s-a comandat constructiunea unei hale in Piata Mare. Arhitectul capitalei de atunci, Giulio Magni a realizat cladirea ce a rezistat pana in deceniul 8 al secolului XX. Francezii stiu sa isi pretuiasca istoria si arta astfel ca au demontat hala si au asamblat-o la ei pe post de monument istoric.

Am gasit pe internet un articol scris foarte bine despre transformarile Pietei.

http://rezistenta.blogspot.com/2007/10/nomenclatorul-stradal-partea-iv-1.html

Pe la sfarsitul “domniei” conducatorului nostru prea iubit era cat pe-aci sa se intample un lucru chiar hilar. Lui Ceausescu ii venise ideea sa construiasca in locul actualei fantani din Piata Unirii un monument de 80 metri inaltime pe soclul caruia sa se afle el cu sotia tinandu-se de mana iar la baza lui domnitorii istorici cum ar fi: Mihai Viteazul, Stefan cel Mare, Vlad Tepes, etc.

Si magazinul Unirii a avut de suferit pe partea de functionalitate. Construit de arh. Gheorghe Leahu in anul 1975 era un exemplu de functiune imbinata cu frumosul la acea data cu toate ca materialele folosite nu mi se par a fi dintre cele mai bune. In anii 80 i-au fost adaugate cele doua aripi cu scopul de a “umple” piata abandonandu-se ideea de functionalitate

pta_unirii2_503.jpg


La gogoaşa înfuriată

Nu departe de Piaţa Senatului ajungem, pe malul drept al râului, în faţa Palatului de Justiţie. Deşi înainte de începerea construcţiei Nicolae Iorga blama în textele sale acest edificiu, motivând că înalţimea clădirii nu se încadrează în spaţiul ce o înconjoara iată că a ajuns un monument reprezentativ pentru Bucureşti.

Construcţia Palatului a început în anul 1890 şi a fost finalizată cinci ani mai târziu. Arhitectul iniţial a fost Albert Ballu însă după decesul acestuia clădirea a fost finisată de Ion Mincu.

Încet dar sigur ne îndreptăm către Piaţa Unirii. Penelul pictorilor parcă a încetat sa se mai mişte o dată cu începerea mutilarii centrului istoric. Probabil că multi dintre cei care se întalnesc “în faţă la Mc” nu şi-au pus problema ce se afla aici inainte sa se nască. Piaţa, acum un mare hău, este prea mare pentru a fi analizată ca un tot aşa ca voi începe cu partea vestică.

Biserica Domniţa Bălaşa, astăzi sugrumata de blocuri, a fost construită, se poate spune, cu multe peripeţii. Actuala clădire dateaza din secolul XIX, mai exact 1885. Construcţia este în stil neoromânesc şi a fost edificată dupa planurile arhitectului Alexandru Orăscu.

Lângă biserica, fondat de doamna Safta Brâncoveanu a fost construit in 1835 Spitalul Brâncovenesc. Dărâmat in 1985, se afla pe locul unde găsim acum “Gogoasa Înfuriată”, dar despre “rădacinile” gogoşii, data viitoare.

Pofta bună!

halele-centrale.jpg

Poza de pe “Rezistenta”

http://rezistenta.blogspot.com/2007/10/nomenclatorul-stradal-partea-iv-1.html



Drumul Sării

Cu siguranţă că mulţi ştiu de celebra intersecţie Răzoare. Din aproprierea ei pleaca Drumul Sării. Cum bine se ştie că majoritatea străzilor vechi din Bucureşti au fost botezate dupa specificul locului m-am gândit iniţial că acesta era într-adevăr un drum al sării ce alimenta capitala.

Însă am descoperit ceva interesant: cel puţin pâna în anul 1941 se numea Drumul Serei . Cum şi-a pierdut sensul încă nu ştiu, dar promit că mă interesez.

harta-1941-03.jpg


In Piata Senatului

Cladirile de pe malul stang al raului Dambovita privesc cu jena catre mixtura de stiluri aplicata parca brutal cladirilor de vis-a-vis. Acest râu care sute de ani a influentat dezvoltarea Bucurestiului parca in continuare ramane o zona tampon.

La pas am pornit, la pas contiuam… momentan pe partea stanga. Ziua este un pic cam friguroasa si ne grabim. In spatele primariei capitalei, langa unitatea de pompieri, o piaţetă: aici se afla pana nu demult podul Mihai Voda, peste care trecea tramvaiul 3 catre dealul Arsenalului.

epson515bucharest.jpg

“Dupa blocuri” cladiri vechi sunt strivite de marile realizari ale neamului. Stransa parca intr-o chinga, biserica manastirii Mihai Voda a fost stramutata 600 de metrii prin anii ’80.

Ajunsi in Piata Natiunile Unite (fosta Piata Senatului) privirea curpinde tabloul circular creat de caldirile existente. In stanga noastra avem grupul de blocuri construit in 1931 pentru Societatea de Asigurari Adriatica.”Glorietele” de pe acoperis au creat un fel de imagine de marca pentru Bucuresti.

dambovita_13.jpg

Vis-a-vis de aceste imobile se afla Teatrul de Opereta. O persoana intalnita ocazional in autobuz imi spunea ca aceasta cladire avea o acustica excelenta. Acum gasim blocurile gemene.

Peste ceva timp ne vom regasi pasii in cladirea lui Ion Mincu.

Pe curand!


Follow

Get every new post delivered to your Inbox.